
al Patriarhiei Moscovei
Mesajul Sanctității Sale Patriarhul Chiril adresat Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, cu prilejul zilei onomastice
Sanctitatea Sa Chiril, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, a adresat un mesaj de felicitare Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul zilei onomastice.
Preafericirii Sale, Preafericitului Părinte Daniel, Arhiepiscopul Bucureștilor, Mitropolitul Munteniei și Dobrogei, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Preafericirea Voastră, iubit frate întru Hristos și coliturghisitor,
Vă rog să acceptați felicitările mele sincere cu ocazia zilei de pomenire a ocrotitorului spiritual al Preafericirii Voastre.
Biserica Ortodoxă îl cinstește cu evlavie pe proorocul Daniel, care, agonisindu-şi inima curat locaş Duhului, a arătat o credincioșie de nezdruncinat față de Dumnezeul cel Viu în mijlocul persecuțiilor crude și a vestit fără teamă voia Sa sfântă împăraților și popoarelor pământului.
De ziua onomasticii Preafericirii Voastre, Vă doresc multă sănătate, pace sufletească și ajutorul atotputernic al Domnului în slujirea înaltă și responsabilă de Întâistătător.
Cu frățească dragoste întru Hristos,
† Chiril,
Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii
28.01.2025
26.01.2025
26.12.2024