Pagina principală Știri
Interviu cu Administratorul Bisericii Ortodoxe Ucr…

Interviu cu Administratorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice, Mitropolitul Antonie de Borispol și Brovarî

Administratorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice, Mitropolitul Antonie de Borispol și Brovarî, a acordat un interviu canalului de știri ucrainean Newsone.

- Cum se pregătește Biserica Ortodoxă Ucraineană canonică pentru Procesiunea din 2021?

- La fel ca în anii precedenți. Credincioșii, la parohiile lor din eparhii, formează grupuri de pelerini pentru a merge în capitală, iar noi aici, la fața locului, cu ajutorul Mitropoliei Kievului, ne ocupăm de organizarea tuturor evenimentelor necesare. Și gama acestora este largă: de la rezolvarea problemelor legate de cazarea celor care vor veni până la coordonarea cu autoritățile a problemelor procedurale legate de procesiune.

Voi sublinia faptul că am acordat o atenție specială problemelor legate de măsurile de protecție. În primul rând, ierarhia Bisericii îi îndeamnă pe toți credincioșii care se simt rău să se abțină de la venirea în capitală. În al doilea rând, în toate autobuzele folosite pentru transportul pelerinilor din eparhii la Kiev, măsurarea temperaturii pasagerilor se va face înainte de îmbarcare. De asemenea, este prevăzută utilizarea activă a măștilor medicale de către pelerini.

În plus, mizăm foarte mult pe munca eficientă organelor de stat care vor asigura siguranța procesiunii noastre. La urma urmei, ținând cont de situația politică dificilă care s-a creat recent, precum și de năzuința anumitor forțe de a destabiliza situația socială, orice se poate întâmpla.

În primul rând, mă refer la riscul provocărilor, al căror scop poate fi discreditarea informațională a Bisericii noastre. Din păcate, ne-am întâlnit cu astfel de lucruri în anii precedenți. De exemplu, atunci când acțiunile unui provocator anume, care s-a alăturat procesiunii de rugăciune având la sine simboluri politice interzise, unele medii de informare în masă au încercat să le prezinte drept poziția întregii Biserici Ortodoxe Ucrainene canonice.

Sperăm că nimic nu va umbri marea noastră sărbătoare în acest an. La urma urmei, aceasta este cauza noastră comună și interesul nostru comun: ca, în același timp, sute de mii de inimi credincioase să se adreseze Domnului în rugăciune pentru Ucraina și pentru poporul nostru. Puterea unei astfel de rugăciuni este cu adevărat uriașă.

- Va fi trimisă o invitație lui V. Zelenski pentru a participa la procesiune?

- Nu avem tradiția de a trimite invitații corespunzătoare înalților oficiali de stat. Aici nu este vorba nici măcar de norma consacrată prin Constituție privind separarea Bisericii de stat.

Participarea la rugăciunea de obște ar trebui să fie întotdeauna un îndemn care vine din inimă. Dacă cineva dintre înalții oficiali de stat, fiind ortodox, va simți un astfel de îndemn al inimii, îl vom susține întotdeauna cu bucurie.

Principalul lucru este ca aceasta să nu fie vreo „obligație” sau formalitate. Doar aceasta nu este un miting sau o adunare politică.

Aici este important momentul de sinceritate și de credință. Dacă acesta este prezent, atunci orice persoană – fie că este ministru sau un lucrător obișnuit – va fi auzită de Dumnezeu.

- Se așteaptă oare sosirea delegațiilor din alte Biserici Ortodoxe la procesiune?

- Da, la procesiunea de rugăciune vor fi prezente delegațiile oficiale ale Bisericilor Antiohiană, Sârbă și Cehă. Acestea sunt alcătuite atât din epsicopi, cât și din preoți și mireni.

Este interesant faptul că, în mare parte, inițiativa de a veni la procesiunea noastră vine de la înșiși reprezentanții altor Biserici Ortodoxe Locale. De exemplu, de Ziua Încreștinării Rusiei, a venit la noi un grup de pelerini din Muntenegru. Pentru ei, Procesiunea Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice este deja un eveniment de о semnificație și o amploare pan-ortodoxă.

În lumina acestui fapt, se poate spune că mulți credincioși din alte țări vin cu plăcere la Kiev pentru a împărtăși cu frații și surorile lor bucuria rugăciunii obștești către Dumnezeu.

- Cărui lucru îi va fi dedicată procesiunea care urmează să aibă loc?

- Anul acesta ea va fi dedicată fidelității față de sfânta credință ortodoxă.

Pe de o parte, trebuie remarcat faptul că acest aspect ne este apropiat tuturor ucrainenilor. La urma urmei, în lupta pentru credința ortodoxă, pentru apărarea ei, s-a format identitatea noastră, conștiința noastră colectivă și de stat.

Haideți să ne amintim de istorie. Cum au procedat unele puteri care, la un anumit moment, au deținut o parte din teritoriul țării noastre? Au încercat să ne distrugă identitatea, să ne facă parte din poporul lor, să ne conducă nu numai din exterior, ci și din interior. S-au făcut mai multe lucruri în acest sens, dar principalul a fost atacul asupra credinței noastre ortodoxe, deoarece se credea că, dacă vom renunța la aceasta, vom putea fi asimilați cu succes. De fapt, nu era vorba doar de o reprogramare duhovnicească a conștiinței poporului ucrainean, ci și de una politică, culturală etc.

Strămoșii noștri au înțeles perfect acest lucru și de aceea au luptat pentru credință până la capăt. Tocmai de aceea acum trebuie să protejăm și să păstrăm din toate puterile acel lucru pentru care generațiile anterioare de ucraineni și-au dat inclusiv propria viață.

Desigur, aceasta este o sarcină foarte dificilă, pentru că schisma bisericească care a fost semănată în țara noastră a rodit dușmănie, conflicte și diverse planuri de distrugere a Ortodoxiei canonice. Mai mult, la această etapă, cu această schismă încearcă să substituie adevărata Biserică Ortodoxă Ucraineană, uitând că este imposibil să înlocuiești apa curată cu apă murdară fără a compromite sănătatea spirituală a întregii națiuni.

Tocmai de aceea tema fidelității față de sfânta credință ortodoxă este atât de importantă. Dacă vom cădea de la ea, dacă vom ceda tentației de a-L înlocui pe Dumnezeu cu un nou vițel de aur, în spatele căruia se întrezăresc diverse concepte politice și ideologice, atunci destinul nostru este să devenim o ramură uscată, ruptă din vița dătătoare de viață, care este Hristos. După cum se știe, ramura uscată are un singur destin și acesta nu este deloc de invidiat.

Pe de altă parte, trebuie să ținem minte ce se petrece în afara țării noastre. Nici măcar nu vorbim despre faptul că anumite Biserici Locale sunt târâte în mlaștina recunoașterii schismei ucrainene, ceea ce creează o amenințare de divizare a întregii Ortodoxii universale. În fața ochilor noștri, puterile care au legalizat schisma ucraineană își formează propria versiune a „ortodoxiei”. Iar această versiune este cu adevărat înfricoșătoare, deoarece emană nu numai răceala unei mândrii imense, ci și a unei căderi de la adevărata credință.

De exemplu, ce înseamnă cuvintele recente ale șefului Arhiepiscopiei Ortodoxe grecești a SUA, Arhiepiscopul Elpidofor, care afirmă că multe căi duc spre Dumnezeu? Astfel, într-un comunicat oficial, acest ierarh a ridicat la același nivel toate religiile, le-a egalat, iar acest lucru, conform învățăturii de credință ortodoxă, reprezintă o erezie. În contextul acestora și a altor pași ai Constantinopolului, apare o întrebare firească: unde îi va conduce Patriarhia Constantinopolului pe credincioșii ortodocși ucraineni, dacă deja în multe locuri neagă în mod deschis bazele credinței ortodoxe? Sunt convins că toată lumea înțelege că întrebarea este retorică și de ce ideea fidelității față de sfânta credință ortodoxă are atâta importanță pentru vremea de față.

- În ce situație cantitativă și calitativă Biserica Ortodoxă Ucraineană canonică întâmpină procesiunea din 2021?

- Slavă lui Dumnezeu, Biserica noastră, în ciuda presiunii și a încălcării drepturilor credincioșilor noștri din ultimii ani, continuă să se dezvolte și să crească.

Este deosebit de îmbucurător faptul că, treptat, se construiesc biserici pentru acele comunități care au suferit de pe urma atacurilor adepților „bisericii ortodoxe a Ucrainei”. Cel mai recent exemplu în acest sens este târnosirea unei biserici în satul Bușcea din regiunea Rivne, care a fost construită în locul locașului de cult care a fost acaparat în 2019 prin forță și efracție.

Însă, dacă este să vorbim de cifre, atunci Biserica Ortodoxă Ucraineană canonică este formată din: 110 episcopi, 53 de eparhii, 12.456 de clerici, 12.374 de comunități, 4.548 de călugări și 255 de mănăstiri.

Modificările corespunzătoare și datele finale pentru 2021 vor fi rezumate în raportul meu spre sfârșitul acestui an.

- Câți oameni vă așteptați să vedeți la procesiunea care urmează să aibă loc?

- Niciodată nu am alergat după cifre în această chestiune. Indiferent de cât de mulți oameni ar veni, importanță va avea faptul că se va săvârși o rugăciune sobornicească, că toată lumea va cere lui Dumnezeu, într-o înflăcărare în rugăciune, să arate milă față de patria noastră.

Desigur, factorul pandemiei și consecințele sale pot influența numărul de persoane care vor participa la procesiunea de rugăciune. Însă acesta nu este principalul lucru, doar anul trecut nu am avut deloc posibilitatea de a organiza procesiunea. Dar anul acesta, Domnul ne-a dat această milă.
Acțiune:
Condoleanțele Sanctității Sale Patriarhul Chiril la moartea Mitropolitului Timotej de Debarsko-Kichevo, un ierarh al Bisericii Ortodoxe Macedonene

27.11.2024

Felicitări patriarhale Arhiepiscopului Chiril de San Francisco cu ocazia celei de-a 70-a aniversări

24.11.2024

Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril s-a întâlnit cu președintele Senatului Republicii Kazahstan

22.11.2024

Discursul Sanctității Sale Patriarhul Chiril la cel de-al VIII-lea Congres Mondial al Compatrioților care locuiesc în străinătate

30.10.2024

Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a luat parte la deschiderea celui de-al VIII-lea Congres Mondial al Compatrioților care locuiesc în străinătate

30.10.2024

Felicitări patriarhale Patriarhului Suprem și Catolicos al tuturor armenilor Karekin al II-lea cu ocazia celei de-a 25-a aniversări de pastorație

27.10.2024

Patriarhul Chiril l-a decorat pe Mitropolitul Antonie de Volokolamsk cu Ordinul Cneazului Daniil al Moscovei

24.10.2024

Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a prezidat o ședință ordinară a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse

24.10.2024

Felicitările Sanctității Sale Patriarhul Chiril pentru Mitropolitul Antonie de Volokolamsk cu ocazia aniversării de 40 de ani

12.10.2024

Felicitări din partea Sanctității Sale Patriarhul Chiril pentru Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al României la aniversarea intronizării sale.

30.09.2024

Mesajul Întâistătătorului Bisericii Ruse către Sanctitatea Sa Patriarhul Porfirie al Serbiei în legătură cu sacrilegiul de la ruinele vechii Ulpiana

14.09.2024

Adresarea Sanctității Sale Patriarhul Chiril în legătură cu bombardarea orașului Belgorod

31.08.2024

Preafericitul Patriarh Chiril s-a întâlnit cu o delegație monahală a Bisericii Copte

27.08.2024

În ajunul Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, Întâistătătorul Bisericii Ruse a săvârșit o priveghere de toată noaptea în Catedrala Hristos Mântuitorul

27.08.2024

Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril s-a adresat personalităților religioase și reprezentanților organizațiilor internaționale în legătură cu adoptarea de către Rada Supremă a Ucrainei a unui proiect de lege care vizează lichidarea Bisericii Ortodoxe Ucrainene

24.08.2024

A avut loc o reuniune a Comitetului de organizare a Zilelor culturii spirituale a Rusiei

02.12.2024

Mitropolitul Antonie de Volokolamsk s-a întâlnit cu un ierarh al Bisericii Ortodoxe din America

02.12.2024

S-a încheiat vizita președintelui DREB în Thailanda

30.11.2024

Președintele DREB s-a întâlnit cu Patriarhul Budist Suprem al Thailandei

28.11.2024

Președintele Bisericii Ortodoxe Ruse s-a întâlnit cu episcopii Exarhatului Patriarhal din Asia de Sud-Est

28.11.2024

Președintele DREB a prezidat o masă rotundă privind cooperarea dintre Biserica Ortodoxă Rusă și compatrioții care locuiesc în Asia și Australia

27.11.2024

Sărbătorile cu ocazia celei de-a 25-a aniversări a Bisericii Ortodoxe Ruse din Regatul Thailandei au avut loc în Bangkok

27.11.2024

Președintele DREB s-a întâlnit cu Sanctitatea Sa Patriarhul Daniel al Bulgariei

23.11.2024

Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a luat parte la deschiderea celui de-al VIII-lea Congres Mondial al Compatrioților care locuiesc în străinătate

30.10.2024

Activitatea Comisiei pentru dialog între Biserica Ortodoxă Rusă și Biserica Etiopiană a fost catalogată ca fiind un succes

24.10.2024

Patriarhul Chiril l-a decorat pe Mitropolitul Antonie de Volokolamsk cu Ordinul Cneazului Daniil al Moscovei

24.10.2024

Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a prezidat o ședință ordinară a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse

24.10.2024

Președintele DREB s-a întâlnit cu președintele Conferinței Episcopilor Catolici din Italia

15.10.2024

Felicitările Sanctității Sale Patriarhul Chiril pentru Mitropolitul Antonie de Volokolamsk cu ocazia aniversării de 40 de ani

12.10.2024

Președintele Departamentului pentru Relații Externe Bisericești s-a întâlnit cu ambasadorul Sloveniei în Rusia

30.08.2024

Feedback

Câmpurile marcate * trebuie completate obligatoriu

Trimite mesajul
Рус Укр Eng Deu Ελλ Fra Ita Бълг ქარ Срп Rom عرب