Pagina principală Știri
Secretarul DREB a participat la un forum inte…

Secretarul DREB a participat la un forum interreligios pe tema familiei

Serviciul de Comunicare al DREB, 29.04.2025. Pe 29 aprilie 2025, în Moscheea Mare din Moscova a avut loc forumul internațional intitulat „Importanța instituției familiei în dezvoltarea societății contemporane”. Organizatorii evenimentului au fost: Administrația Spirituală a Musulmanilor din Federația Rusă, Guvernul Emiratelor Arabe Unite și Universitatea Umanitară „Mohammed bin Zayed” (EAU).

Printre participanții la forum s-au numărat: președintele Administrației Spirituale a Musulmanilor din Federația Rusă, Marele Muftiu șeicul Ravil Gainutdin; viceprim-ministrul și ministrul de interne al EAU, șeicul Saif bin Zayed Al Nahyan; directorul general al Universității Zayed, dr. Khalifa Mubarak Al-Zahiri; șeful Departamentului pentru Relații cu Organizațiile Religioase din cadrul Administrației Președintelui Federației Ruse pentru Politică Internă, E.V. Eremin; șeful Departamentului pentru Relațiile cu Forțele Armate, Ministerul Situațiilor de Urgență și instituțiile de aplicare a legii din cadrul Federației Comunităților Evreiești din Rusia, rabinul Aharon Gurevici; reprezentantul autorizat al Sanghei Tradiționale Budiste din Rusia, did hamba lama Dashi-Nima Sodnomdorjiev; ambasadori și reprezentanți ai corpului diplomatic al țărilor arabe, membri ai delegației Emiratelor Arabe Unite și ai proiectului „Colaborarea religiilor pentru siguranța societății”, precum și alte personalități religioase, de stat, academice și publice. Moderatorul sesiunii plenare a forumului a fost muftiul adjunct al Administrației Spirituale a Musulmanilor din Federația Rusă, Rușan Abiasov.

Cu binecuvântarea președintelui Departamentului pentru Relații Externe Bisericești al Patriarhiei Moscovei, mitropolitul Antonie de Volokolamsk, la conferință a participat secretarul DREB pentru relații interreligioase, preotul Ilia Kașițîn.

În discursul său, acesta a transmis salutări participanților din partea întâistătătorilor și a atras atenția asupra cuvintelor Sanctității Sale Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, Chiril, care a subliniat: „Familia este o rânduială dumnezeiască, de aceea valorile culturale și spirituale asociate cu ea au o importanță imensă pentru orice popor, societate și stat. Anume în familie copiii învață dragostea, comunicarea, slujirea aproapelui, depășirea egoismului, cinstirea părinților, respectul față de cei vârstnici, grija față de cei mai mici”.

În continuare, părintele Ilia a menționat următoarele: „comunitățile religioase tradiționale din Rusia au o poziție solidară și clară în ceea ce privește apărarea familiei și a maternității”, amintind de declarațiile Consiliului Interreligios al Rusiei pe tema familiei. A fost subliniată și importanța crucială a instituției familiei în construirea unei societăți puternice și sănătoase. În încheiere, a fost exprimată speranța pentru o continuare a cooperării interreligioase – inclusiv la nivel internațional – pentru apărarea valorilor familiale și morale tradiționale.

În cadrul sesiunii plenare a forumului a avut loc ceremonia de semnare a unui memorandum de înțelegere între Administrația Spirituală a Musulmanilor din Federația Rusă și Universitatea Zayed.

Forumului i-a urmat masa rotundă cu tema „Familia tradițională în lumea contemporană”.

Acțiune:
Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril s-a întâlnit cu ambasadorul Republicii Islamice Iran în Federația Rusă

30.07.2026

De praznicul Încreștinării Rusiei, Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Patriarhală „Adormirea Maicii Domnului” din Kremlinul Moscovei

28.07.2026

Reprezentantului Bisericii Ortodoxe din America pe lângă Scaunul Patriarhal al Moscovei i-a fost înmânat Ordinul „Sfântul Cuvios Serghie de Radonej”

20.07.2026

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse s-a întâlnit cu delegația Exarhatului Patriarhal al Asiei de Sud-Est

18.07.2026

În ziua pomenirii Sfântului Cuvios Serghie de Radonej, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Sfânta Treime a Lavrei Sfântul Serghie de Radonej

18.07.2026

Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a prezidat ședința ordinară a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse

16.07.2026

Felicitarea Sanctității Sale Patriarhul Chiril adresată Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Polone cu prilejul aniversării întronizării

31.05.2026

Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril s-a întâlnit cu ambasadorul Irakului în Rusia.

28.05.2026

Mesajul de felicitare al membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse adresat Sanctității Sale Patriarhul Chiril cu prilejul zilei onomastice

24.05.2026

Membrii Sfântului Sinod au săvârșit o litie de pomenire pentru Catolicosul-Patriarh Ilie al II-lea și mitropolitul Antonie (Ceremisov)

14.05.2026

Patriarhul Chiril al Moscovei și al Întregii Rusii a prezidat următoarea ședință a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse.

14.05.2026

Felicitarea Sanctității Sale Patriarhul Chiril al Moscovei și al Întregii Rusii adresată nou alesului Catolicos-Patriarh al întregii Georgii.

11.05.2026

Felicitarea Patriarhului Chiril al Moscovei și al Întregii Rusii adresată Papei Leon al XIV-lea cu ocazia aniversării alegerii sale pe scaunul papal al Bisericii Romano-Catolice

08.05.2026

Mesajul pascal al Patriarhului Moscovei și a întregii Rusii CHIRIL

11.04.2026

Mesajul Sanctității Sale Patriarhul Chiril către Preafericitul Patriarh al Antiohiei Ioan al X-lea în legătură cu atacul extremiștilor asupra creștinilor ortodocși din orașul sirian Skalbia

01.04.2026

Președintele Departamentului pentru Relații Externe Bisericești a participat la sărbătorirea hramului Reprezentanței Bisericii Ortodoxe a Antiohiei din Moscova.

26.07.2026

Președintele Departamentului pentru Relații Externe Bisericești s-a întâlnit cu ierarhi ai Bisericii Ortodoxe a Antiohiei

24.07.2026

Înaltpreasfințitul Antonie, Mitropolit de Volokolamsk, s-a întâlnit cu ierarhi ai Bisericii Ortodoxe a Ciprului

22.07.2026

În ziua pomenirii Sfântului Cuvios Serghie de Radonej, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Sfânta Treime a Lavrei Sfântul Serghie de Radonej

18.07.2026

Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a prezidat ședința ordinară a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse

16.07.2026

Președintele DREB s-a întâlnit cu membrii permanenți ai Sinodului Bisericii Etiopiene

04.06.2026

Mitropolitul Antonie de Volokolamsk s-a întâlnit cu Patriarhul Etiopiei

03.06.2026

A avut loc întâlnirea mitropolitului Antonie cu Președintele Etiopiei

03.06.2026

A început vizita președintelui DREB în Etiopia

03.06.2026

Președintele DREB a participat la ședința Consiliului de administrație al Fundației pentru sprijinirea și protecția drepturilor compatrioților care locuiesc în străinătate

02.06.2026

Membrii Sfântului Sinod au săvârșit o litie de pomenire pentru Catolicosul-Patriarh Ilie al II-lea și mitropolitul Antonie (Ceremisov)

14.05.2026

Patriarhul Chiril al Moscovei și al Întregii Rusii a prezidat următoarea ședință a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse.

14.05.2026

A avut loc întâlnirea președintelui DREB cu ambasadorul Pakistanului în Rusia

29.04.2026

Mitropolitul Antonii de Volokolamsk s-a întâlnit cu un ierarh al Bisericii Etiopiene

28.03.2026

Mitropolitul de Volokolamsk Antonie s-a întâlnit cu Întâistătătorul Bisericii Malankareze

27.03.2026

Page is available in the following languages
Feedback

Câmpurile marcate * trebuie completate obligatoriu

Trimite mesajul
Рус Укр Eng Deu Ελλ Fra Ita Бълг ქარ Срп Rom عرب