Pagina principală Știri
Arhiepiscopul Mihail de Praga a condus festiv…

Arhiepiscopul Mihail de Praga a condus festivitățile prilejuite de cea de-a 125-a aniversare a bisericii ruse din Karlovy Vary

Serviciul de comunicare al DRBE, 18.07.2022. Pe 12 iulie, ziua de pomenire a Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Arhiepiscopul Mihail de Praga a prezidat slujba arhierească solemnă cu ocazia hramului Bisericii Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Karlovy Vary – metocul Bisericii Ortodoxe Ruse din Cehia. Împreună cu arhiereul au coliturghisit părintele protoiereu Nicolae Lișcenyuk, parohul bisericii, și clericii eparhiei de Praga din cadrul Bisericii Ortodoxe a Ținuturilor Cehiei și Slovaciei.

În această zi a fost sărbătorită și cea de-a 125-a aniversare de la sfințirea Bisericii Sfinții Apostoli Petru și Pavel, relatează site-ul metocului.

La finalul Sfintei Liturghii a fost săvârșită o procesiune, la finalul căreia Arhiepiscopul Mihail i-a felicitat pe toți cei care au fost prezenți cu ocazia sărbătorii.

În răspunsul său, parohul bisericii i-a mulțumit ierarhului care a condus festivitățile. Spre aducere aminte de rugăciunile săvârșite împreună, părintele i-a oferit Înaltpreasfințitului Părinte Mihail copii ale icoanelor Mântuitorului și a Maicii Domnului de la Poceaev, care au fost dăruite bisericii de către împăratul Nicolae al II-lea, cu ocazia sfințirii acesteia în 1897.

***

Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel, târnosită în 1897, este una dintre cele mai impresionante obiective ale orașului ceh Karlovy Vary. Aceasta a fost construită de către arhitectul ceh Gustav Wiederman într-un colț pitoresc al orașului, la poalele munților, după proiectul arhitectului rus Dmitri Vasilievici Uhtomsky, în stilul bisericilor din Moscova și Yaroslavl din secolul al XVII-lea. Din 1979 are statutul de metoc al Bisericii Ortodoxe Ruse.

Acțiune:
Adresă de felicitare a membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse adresată Preafericitului Patriarh Chiril cu ocazia zilei onomastice

24.05.2025

Felicitarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe a Ierusalimului adresată Preafericitului Patriarh Chiril cu ocazia zilei protectorului ceresc

24.05.2025

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a participat la recepția de Paști organizată de Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei

20.05.2025

Sanctității Sale Patriarhului Serbiei Porfirie i-a fost conferit titlul de doctor honoris causa al Academiei Teologice din Moscova

25.04.2025

A avut loc o întâlnire a Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Rusă și Sârbă cu Președintele Rusiei, V.V. Putin

23.04.2025

Condoleanțele Preafericitului Patriarh Chiril în legătură cu trecerea la cele veșnice a Papei Francisc

21.04.2025

Pastorala pascală a Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii CHIRIL,

19.04.2025

Felicitarea Preafericitului Patriarh Chiril către Arhiepiscopul Tiranei și al întregii Albanii Ioan cu ocazia intronizării

29.03.2025

Președintele Departamentului de Relații Externe al Bisericii Ortodoxe Ruse l-a felicitat pe Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al Ierusalimului cu ocazia zilei protectorului său ceresc

22.03.2025

Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a prezidat prima ședință a Sfântului Sinod în 2025

20.03.2025

În Catedrala Hristos Mântuitorul a avut loc o recepție cu ocazia celei de-a 16-a aniversări a întronizării Preafericitului Patriarh Chiril

01.02.2025

Adresă de felicitare a membrilor Sfântului Sinod către Preafericitul Patriarh Chiril cu ocazia aniversării întronizării

01.02.2025

Felicitările Patriarhului Chiril al Moscovei și al întregii Rusii către Sanctitatea Sa Abuna Vasile cu ocazia alegerii și întronizării în calitate de Întâistătător al Bisericii Eritreene

26.01.2025

Condoleanțele Sanctității Sale Patriarhului Chiril la moartea întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Albaneze

25.01.2025

Felicitările Patriarhului Chiril al Moscovei și al întregii Rusii către Preafericitul Mitropolit Sava al Varșoviei cu ocazia zilei protectorului ceresc

25.01.2025

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a participat la recepția de Paști organizată de Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei

20.05.2025

Mitropolitul Antonie de Volokolamsk a oficiat Sfânta Liturghie în biserica Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina din Roma

27.04.2025

Președintele DREB a fost prezent la înmormântarea Papei Francisc

26.04.2025

A avut loc o întâlnire a Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Rusă și Sârbă cu Președintele Rusiei, V.V. Putin

23.04.2025

Mitropolitul Volokolamskului, Antonie, a vizitat Biserica Învierii din Hakodate

31.03.2025

Președintele Departamentului pentru Relații Externe al Bisericii Ortodoxe Ruse a participat la o liturghie în Catedrala Învierii din Tokyo

30.03.2025

Mitropolitul Antonie de Volokolamsk a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica Învierii din Seul

23.03.2025

Președintele DREB s-a întâlnit cu ambasadorul Federației Ruse în Republica Coreea

22.03.2025

La ședința Sinodului a fost prezentat raportul Mitropolitului Volokolamskului Antonie despre vizitele în Liban, Albania, Italia, Serbia și Armenia

20.03.2025

Mitropolitul Antonie de Volokolamsk a luat parte la Liturghia Patriarhală de la Belgrad

26.02.2025

A avut loc slujba de înmormântare și înhumarea Preafericitului Părinte Arhiepiscop Anastasie al Albaniei

30.01.2025

Președintele DREB a participat la adunarea generală a Comisiei Federației Ruse pentru afaceri UNESCO

28.01.2025

Condoleanțele președintelui Departamentului pentru Relații Externe Bisericești cu ocazia trecerii la cele veșnice a Preafericitului Arhiepiscop Anastasie al Tiranei și al întregii Albanii

26.01.2025

Mitropolitul Antonie de Volokolamsk s-a întâlnit cu întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Antiohiene

26.01.2025

Mitropolitul Antonie de Volokolamsk a făcut o călătorie de lucru în Liban

26.01.2025

Page is available in the following languages
Feedback

Câmpurile marcate * trebuie completate obligatoriu

Trimite mesajul
Рус Укр Eng Deu Ελλ Fra Ita Бълг ქარ Срп Rom عرب