Pagina principală Știri
Starețul metocului Patriarhal din Sofia a par…

Starețul metocului Patriarhal din Sofia a participat la hramul Mănăstirii Rila

În data de 19 octombrie 2021, când Biserica Ortodoxă Bulgară săvârșește pomenirea Sfântului Cuvios Ioan de Rila, starețul metocului Patriarhal din Sofia, Arhimandritul Vasian Zmeev, a participat la hramul mănăstirii închinate Sfântului Ioan de Rila.

Sfânta Liturghie a fost condusă de Mitropolitul Ioan de Varna și Veliki Preslav, avându-i drept coliturghisitori pe Mitropolitul Antonie al Europei de Vest și Centrale, Mitropolitul Serafim de Nevrokop, Mitropolitul Grigorie de Vrața, Mitropolitul Daniel de Vidin, Mitropolitul Iacob de Durostor; secretarul principal al Sfântului Sinod din cadrul Bisericii Ortodoxe Bulgare, Episcopul Gherasim de Melnik; Episcopul Evloghie al Adrianopolului și starețul Mănăstirii Rila, precum și pe Episcopul Ierotei de Agatopol – Episcop-vicar al Mitropoliei de Sliven.

Împreună cu ierarhii Bisericii Bulgare au slujit reprezentantul Patriarhului Moscovei și al Întregii Rusii de pe lângă Patriarhul Bulgariei, starețul metocului din Sofia al Bisericii Ortodoxe Ruse, părintele Arhimandrit Vasian Zmeev, reprezentantul Bisericii Ortodoxe Române, părintele iconom Neluțu Oprea, protosinghelul Mitropoliei de Nevrokopiou, Arhimandritul Epifanie, și clerici ai Mănăstirii Rila.

În cadrul Litrughiei a fost săvârșită hirotonia întru Episcop de Branița, a părintelui Arhimandrit Pahomie Lozev, rectorul Seminarului Teologic din Sofia și starețul Mănăstirii Divotinski.

La sfârșitul slujbei, Mitropolitul Ioan s-a adresat Episcopului Pahomie de Branița și i-a urat ajutorul lui Dumnezeu în slujirea de arhipăstor ce-i stă înainte.

În cuvântul său de răspuns, Vlădica Pahomie și-a exprimat recunoștința față de Sanctitatea Sa Patriarhul Neofit și membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare pentru încrederea acordată și alegerea sa în slujirea înaltă de episcop.


Metocul Patriarhului Moscovei și al Întregii Rusii din Sofia/
Serviciul de comunicare al DRBE

Acțiune:
Membrii Sfântului Sinod au săvârșit o litie de pomenire pentru Catolicosul-Patriarh Ilie al II-lea și mitropolitul Antonie (Ceremisov)

14.05.2026

Patriarhul Chiril al Moscovei și al Întregii Rusii a prezidat următoarea ședință a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse.

14.05.2026

Felicitarea Sanctității Sale Patriarhul Chiril al Moscovei și al Întregii Rusii adresată nou alesului Catolicos-Patriarh al întregii Georgii.

11.05.2026

Felicitarea Patriarhului Chiril al Moscovei și al Întregii Rusii adresată Papei Leon al XIV-lea cu ocazia aniversării alegerii sale pe scaunul papal al Bisericii Romano-Catolice

08.05.2026

Mesajul pascal al Patriarhului Moscovei și a întregii Rusii CHIRIL

11.04.2026

Mesajul Sanctității Sale Patriarhul Chiril către Preafericitul Patriarh al Antiohiei Ioan al X-lea în legătură cu atacul extremiștilor asupra creștinilor ortodocși din orașul sirian Skalbia

01.04.2026

Felicitarea Preafericitului Patriarh Chiril către întâistătătorul Bisericii Maronite cu prilejul împlinirii a 15 ani de la întronizarea patriarhală

25.03.2026

Condoleanțele Sanctității Sale Patriarhul Chiril în legătură cu uciderea Conducătorului Suprem al Republicii Islamice Iran, Seyyed Ali Khamenei

01.03.2026

Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril săvârșește Dumnezeiasca Liturghie în Duminica Triumfului Ortodoxiei la Catedrala Hristos Mântuitorul

01.03.2026

Mesaj de felicitare al membrilor Sfântului Sinod către Preafericitul Patriarh Chiril cu prilejul aniversării intronizării

01.02.2026

Preafericitul Patriarh Chiril a prezidat ședința plenară a celei de-a XXXIV-a Lecturi Internaționale Educaționale de Crăciun

28.01.2026

Pastorala la Nașterea Domnului a Preafericitului Patriarh al Moscovei și al Întregii Rusii KIRILL

06.01.2026

Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a prezidat ultima ședință din 2025 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse

26.12.2025

A avut loc ședința comună a Sfântului Sinod și a Consiliului Suprem Bisericesc

25.12.2025

Felicitare patriarhală adresată directoarei Departamentului de Informare și Presă al MAE al Federației Ruse, M.V. Zaharova, cu ocazia jubileului

24.12.2025

Membrii Sfântului Sinod au săvârșit o litie de pomenire pentru Catolicosul-Patriarh Ilie al II-lea și mitropolitul Antonie (Ceremisov)

14.05.2026

Patriarhul Chiril al Moscovei și al Întregii Rusii a prezidat următoarea ședință a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse.

14.05.2026

A avut loc întâlnirea președintelui DREB cu ambasadorul Pakistanului în Rusia

29.04.2026

Mitropolitul Antonii de Volokolamsk s-a întâlnit cu un ierarh al Bisericii Etiopiene

28.03.2026

Mitropolitul de Volokolamsk Antonie s-a întâlnit cu Întâistătătorul Bisericii Malankareze

27.03.2026

Președintele DREB a participat la rânduiala sfințirii Sfântului Mir în Biserica din India

27.03.2026

Mitropolitul de Volokolamsk Antonie s-a întâlnit cu ierarhii Bisericii Malankareze din India

27.03.2026

Președintele DREB l-a felicitat pe Preafericitul Patriarh al Ierusalimului Teofil cu ocazia zilei onomastice

22.03.2026

Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril săvârșește Dumnezeiasca Liturghie în Duminica Triumfului Ortodoxiei la Catedrala Hristos Mântuitorul

01.03.2026

Mitropolitul Antonie de Volokolamsk a vizitat Centrul IPPO și s-a întâlnit cu președintele acestuia

28.01.2026

Preafericitul Patriarh Chiril a prezidat ședința plenară a celei de-a XXXIV-a Lecturi Internaționale Educaționale de Crăciun

28.01.2026

Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a prezidat ultima ședință din 2025 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse

26.12.2025

A avut loc ședința comună a Sfântului Sinod și a Consiliului Suprem Bisericesc

25.12.2025

Ziua de naștere a mitropolitului Nifon de Filippopolis a fost marcată la Metocul Antiohian

08.12.2025

Mitropolitul Antonie de Volokolamsk a condus sărbătorirea hramului la Reprezentanța Bisericii Ortodoxe din America din Moscova

07.12.2025

Page is available in the following languages
Feedback

Câmpurile marcate * trebuie completate obligatoriu

Trimite mesajul
Рус Укр Eng Deu Ελλ Fra Ita Бълг ქარ Срп Rom عرب