Pagina principală Știri
Mănăstirea Gornensky din Ierusalim și-a sărbătorit…

Mănăstirea Gornensky din Ierusalim și-a sărbătorit hramul

În perioada 3-4 iulie 2021, la mănăstirea de maici Gornensky din Ierusalim au avut loc festivități cu prilejul hramului bisericii prinicpale – Soborul Tuturor Sfinților care în pământul Rusiei au strălucit.

Privegherea și Sfânta Liturghie în Catedrala Tuturor Sfinților care în pământul Rusiei au strălucit au fost săvârșite de către Egumenul Misiunii Duhovnicești Ruse din Ierusalim, Arhimandritul Alexandru Elisov, avându-i drept împreună-slujitori pe un cleric al Mănăstirii Gornensky, părintele ieromonah Inochentie Bespalov, un cleric al Mitropoliei de Kazan, părintele ieromonah Pavel Kuznețov, și un cleric al Misiunii Bisericii Ruse, părintele diacon Ilia Draciuk.

La festivități au participat maica stareță a Mănăstirii Înălțării Domnului de pe Muntele Măslinilor, egumena Varvara Novikova, împreună cu surorile, și numeroși enoriași din diferite orașe din Israel și Palestina.

La slujbă a fost prezent Yu.A. Romașuk, șeful Centrului pentru pelerini al Misiunii Bisericii Ruse din Betleem.

După Sfânta Liturghie a avut loc o Procesiune solemnă în jurul bisericii cu citirea pericopei evanghelice și stropirea credincioșilor cu apă sfințită.

În fața amvonului Catedralei Tuturor Sfinților a fost proclamat conform rânduielilor tipiconale tradiționalul „La mulți ani”, după care Arhimandritul Alexandru a adresat un cuvânt de felicitare celor prezenți.

De asemenea, drept atenție pentru muncă sârguincioasă în folosul Sfintei Biserici și cu ocazia împlinirii a cincizeci de ani, Egumenul Misiunii a oferit o diplomă patriarhală domnului Yu.A. Romașuk.

Maica stareță a mănăstirii de maici Gornensky, egumena Ecaterina Cernâșeva, a mulțumit părintelui Arhimandrit Alexandru și i-a oferit o Sfântă Prescură.

Apoi clerul, surorile mănăstirii și enoriașii au mers într-o procesiune solemnă la biserica închinată icoanei Maicii Domnului „Kazanskaia”, unde corul a interpretat stihirile sfinților ruși, iar Arhimnadritul Alexandru a citit o rugăciune.

Festivitățile s-au încheiat cu o masă festivă.


Serviciul de presă al Misiunii Bisericii Ruse/
Serviciul de comunicare al DREB

Acțiune:
Felicitarea Sanctității Sale Patriarhul Chiril adresată Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Polone cu prilejul aniversării întronizării

31.05.2026

Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril s-a întâlnit cu ambasadorul Irakului în Rusia.

28.05.2026

Mesajul de felicitare al membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse adresat Sanctității Sale Patriarhul Chiril cu prilejul zilei onomastice

24.05.2026

Membrii Sfântului Sinod au săvârșit o litie de pomenire pentru Catolicosul-Patriarh Ilie al II-lea și mitropolitul Antonie (Ceremisov)

14.05.2026

Patriarhul Chiril al Moscovei și al Întregii Rusii a prezidat următoarea ședință a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse.

14.05.2026

Felicitarea Sanctității Sale Patriarhul Chiril al Moscovei și al Întregii Rusii adresată nou alesului Catolicos-Patriarh al întregii Georgii.

11.05.2026

Felicitarea Patriarhului Chiril al Moscovei și al Întregii Rusii adresată Papei Leon al XIV-lea cu ocazia aniversării alegerii sale pe scaunul papal al Bisericii Romano-Catolice

08.05.2026

Mesajul pascal al Patriarhului Moscovei și a întregii Rusii CHIRIL

11.04.2026

Mesajul Sanctității Sale Patriarhul Chiril către Preafericitul Patriarh al Antiohiei Ioan al X-lea în legătură cu atacul extremiștilor asupra creștinilor ortodocși din orașul sirian Skalbia

01.04.2026

Felicitarea Preafericitului Patriarh Chiril către întâistătătorul Bisericii Maronite cu prilejul împlinirii a 15 ani de la întronizarea patriarhală

25.03.2026

Condoleanțele Sanctității Sale Patriarhul Chiril în legătură cu uciderea Conducătorului Suprem al Republicii Islamice Iran, Seyyed Ali Khamenei

01.03.2026

Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril săvârșește Dumnezeiasca Liturghie în Duminica Triumfului Ortodoxiei la Catedrala Hristos Mântuitorul

01.03.2026

Mesaj de felicitare al membrilor Sfântului Sinod către Preafericitul Patriarh Chiril cu prilejul aniversării intronizării

01.02.2026

Preafericitul Patriarh Chiril a prezidat ședința plenară a celei de-a XXXIV-a Lecturi Internaționale Educaționale de Crăciun

28.01.2026

Pastorala la Nașterea Domnului a Preafericitului Patriarh al Moscovei și al Întregii Rusii KIRILL

06.01.2026

Președintele DREB s-a întâlnit cu membrii permanenți ai Sinodului Bisericii Etiopiene

04.06.2026

Mitropolitul Antonie de Volokolamsk s-a întâlnit cu Patriarhul Etiopiei

03.06.2026

A avut loc întâlnirea mitropolitului Antonie cu Președintele Etiopiei

03.06.2026

A început vizita președintelui DREB în Etiopia

03.06.2026

Președintele DREB a participat la ședința Consiliului de administrație al Fundației pentru sprijinirea și protecția drepturilor compatrioților care locuiesc în străinătate

02.06.2026

Membrii Sfântului Sinod au săvârșit o litie de pomenire pentru Catolicosul-Patriarh Ilie al II-lea și mitropolitul Antonie (Ceremisov)

14.05.2026

Patriarhul Chiril al Moscovei și al Întregii Rusii a prezidat următoarea ședință a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse.

14.05.2026

A avut loc întâlnirea președintelui DREB cu ambasadorul Pakistanului în Rusia

29.04.2026

Mitropolitul Antonii de Volokolamsk s-a întâlnit cu un ierarh al Bisericii Etiopiene

28.03.2026

Mitropolitul de Volokolamsk Antonie s-a întâlnit cu Întâistătătorul Bisericii Malankareze

27.03.2026

Președintele DREB a participat la rânduiala sfințirii Sfântului Mir în Biserica din India

27.03.2026

Mitropolitul de Volokolamsk Antonie s-a întâlnit cu ierarhii Bisericii Malankareze din India

27.03.2026

Președintele DREB l-a felicitat pe Preafericitul Patriarh al Ierusalimului Teofil cu ocazia zilei onomastice

22.03.2026

Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril săvârșește Dumnezeiasca Liturghie în Duminica Triumfului Ortodoxiei la Catedrala Hristos Mântuitorul

01.03.2026

Mitropolitul Antonie de Volokolamsk a vizitat Centrul IPPO și s-a întâlnit cu președintele acestuia

28.01.2026

Feedback

Câmpurile marcate * trebuie completate obligatoriu

Trimite mesajul
Рус Укр Eng Deu Ελλ Fra Ita Бълг ქარ Срп Rom عرب