Pagina principală Știri
„Încercarea Constantinopolului de a introduce auto…

„Încercarea Constantinopolului de a introduce autoritatea papală în Biserica Ortodoxă a dus la divizarea Ortodoxiei universale“

Declarațiile din ce în ce mai insistente din partea reprezentanților Patriarhiei Constantinopolului cu privire la „apropierea” bruscă între Biserica Ortodoxă și biserica Catolică și despre posibilitatea reunirii lor în scurt timp, fac necesară acordarea unei atenții speciale conținutului dialogului ortodox-catolic din ultimele decenii și problemelor care îi despart pe ortodocși și catolici.

Abordând acest subiect în cadrul emisiunii „Biserica și lumea”, preşedintele Departamentului pentru Relaţii Externe Bisericeşti al Patriarhiei Moscovei, Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, a menționat, printre alte probleme de natură dogmatică, problema purcederii Sfântului Duh și cinstirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu „care este cinstită în ambele tradiții, dar într-un mod diferit”.

După cum a remarcat Înaltpreasfinția Sa, principala problemă a divizării rămâne autoritatea Papei în cadrul Bisericii: „Nu putem accepta un astfel de model de organizare bisericească, unde va exista un om, considerat infailibil, care va avea putere asupra tuturor Sinoadelor bisericești. Noi spunem că Biserica este Sobornicească și Apostolească. Prin sobornicitate înțelegem ceea ce, în limbajul laic, ar putea fi numit mintea colectivă a Bisericii: la noi, în fiecare Biserică locală, Patriarhul răspunde în fața Sinodului Arhieresc și nu Sinodul Arhieresc în fața Patriarhului”.

Există multe alte momente de dezbinare care s-au acumulat de-a lungul unei istorii aproape milenare de existență separată a ortodocșilor și catolicilor, a subliniat președintele DREB.

„Dezacordurile trebuie evaluate cu multă trezvie și suntem gata să le discutăm în cadrul dialogului dintre ortodocși și catolici, dar nu în contextul unui dialog, care se transformă, de fapt, într-o chestiune de manipulare”, – a spus Mitropolitul Ilarion, constatând că: „Ceea ce a făcut Constantinopolul în dialogul dintre ortodocși și catolici în ultimii ani, a fost o încercare de manipulare a Bisericilor Ortodoxe Locale în vederea recunoașterii unui astfel de model care ar fi permis Patriarhului Constantinopolului să dobândească anumite privilegii exclusiv papale”.

„Din punctul meu de vedere, politica urmată de Constantinopol în acest dialog nu a urmărit realizarea unirii dintre ortodocși și catolici, ci, împumutând modelul catolic, a vizat crearea aceluiași model în Biserica Ortodoxă, – a subliniat președintele DREB. Cu alte cuvinte, a vizat apariția la noi a unui anumit „Papă” infailibil care să ia decizii unilaterale cărora ar fi trebuit să ne supunem cu toții. Slavă lui Dumnezeu, în Biserica noastră Ortodoxă nu a existat așa ceva și cred că nu va exista niciodată”.

După cum a remarcat Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, „această încercare distorsionantă a Constantinopolului de a introduce autoritatea papală în Biserica Ortodoxă a dus deja la divizarea Ortodoxiei universale”.

Serviciul de comunicare al DREB

Acțiune:
Sanctității Sale Patriarhului Serbiei Porfirie i-a fost conferit titlul de doctor honoris causa al Academiei Teologice din Moscova

25.04.2025

A avut loc o întâlnire a Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Rusă și Sârbă cu Președintele Rusiei, V.V. Putin

23.04.2025

Condoleanțele Preafericitului Patriarh Chiril în legătură cu trecerea la cele veșnice a Papei Francisc

21.04.2025

Pastorala pascală a Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii CHIRIL,

19.04.2025

Felicitarea Preafericitului Patriarh Chiril către Arhiepiscopul Tiranei și al întregii Albanii Ioan cu ocazia intronizării

29.03.2025

Președintele Departamentului de Relații Externe al Bisericii Ortodoxe Ruse l-a felicitat pe Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al Ierusalimului cu ocazia zilei protectorului său ceresc

22.03.2025

Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a prezidat prima ședință a Sfântului Sinod în 2025

20.03.2025

În Catedrala Hristos Mântuitorul a avut loc o recepție cu ocazia celei de-a 16-a aniversări a întronizării Preafericitului Patriarh Chiril

01.02.2025

Adresă de felicitare a membrilor Sfântului Sinod către Preafericitul Patriarh Chiril cu ocazia aniversării întronizării

01.02.2025

Felicitările Patriarhului Chiril al Moscovei și al întregii Rusii către Sanctitatea Sa Abuna Vasile cu ocazia alegerii și întronizării în calitate de Întâistătător al Bisericii Eritreene

26.01.2025

Condoleanțele Sanctității Sale Patriarhului Chiril la moartea întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Albaneze

25.01.2025

Felicitările Patriarhului Chiril al Moscovei și al întregii Rusii către Preafericitul Mitropolit Sava al Varșoviei cu ocazia zilei protectorului ceresc

25.01.2025

Pastorală la Nașterea Domnului a Patriarhului CHIRIL al Moscovei și al întregii Rusii

06.01.2025

Membrii Sfântului Sinod au săvârșit o litie pentru arhiepiscopul Petru de Chicago

27.12.2024

Preafericitul Patriarh Chiril a prezidat ultima ședință a Sfântului Sinod din 2024

27.12.2024

Mitropolitul Antonie de Volokolamsk a oficiat Sfânta Liturghie în biserica Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina din Roma

27.04.2025

Președintele DREB a fost prezent la înmormântarea Papei Francisc

26.04.2025

A avut loc o întâlnire a Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Rusă și Sârbă cu Președintele Rusiei, V.V. Putin

23.04.2025

Mitropolitul Volokolamskului, Antonie, a vizitat Biserica Învierii din Hakodate

31.03.2025

Președintele Departamentului pentru Relații Externe al Bisericii Ortodoxe Ruse a participat la o liturghie în Catedrala Învierii din Tokyo

30.03.2025

Mitropolitul Antonie de Volokolamsk a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica Învierii din Seul

23.03.2025

Președintele DREB s-a întâlnit cu ambasadorul Federației Ruse în Republica Coreea

22.03.2025

La ședința Sinodului a fost prezentat raportul Mitropolitului Volokolamskului Antonie despre vizitele în Liban, Albania, Italia, Serbia și Armenia

20.03.2025

Mitropolitul Antonie de Volokolamsk a luat parte la Liturghia Patriarhală de la Belgrad

26.02.2025

A avut loc slujba de înmormântare și înhumarea Preafericitului Părinte Arhiepiscop Anastasie al Albaniei

30.01.2025

Președintele DREB a participat la adunarea generală a Comisiei Federației Ruse pentru afaceri UNESCO

28.01.2025

Condoleanțele președintelui Departamentului pentru Relații Externe Bisericești cu ocazia trecerii la cele veșnice a Preafericitului Arhiepiscop Anastasie al Tiranei și al întregii Albanii

26.01.2025

Mitropolitul Antonie de Volokolamsk s-a întâlnit cu întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Antiohiene

26.01.2025

Mitropolitul Antonie de Volokolamsk a făcut o călătorie de lucru în Liban

26.01.2025

Președintele DREB a trimis Preafericitului Mitropolit Sava al Varșoviei și al întregii Polonii un mesaj de felicitare cu ocazia zilei de pomenire a patronului ceresc

25.01.2025

Feedback

Câmpurile marcate * trebuie completate obligatoriu

Trimite mesajul
Рус Укр Eng Deu Ελλ Fra Ita Бълг ქარ Срп Rom عرب