Pagina principală Știri
Președintele DRBE a participat la ședința Con…

Președintele DRBE a participat la ședința Consiliului de Administrație al Fundației pentru Sprijinul și Apărarea drepturilor compatrioților din străinătate

Serviciul de comunicare al DRBE, 30.11.2022. Pe 30 noiembrie, Mitropolitul Antonie de Volokolamsk, președintele Departamentului pentru Relații Bisericești Externe al Patriarhiei Moscovei, a participat la ședința Consiliului de Administrație al Fundației pentru Sprijinul și Apărarea drepturilor compatrioților din străinătate, care a fost prezidată de ministrul afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov.

La întrunire au participat și ministrul Justiției al Federației Ruse, K. Ciuicenko, președintele Comitetului Dumei de Stat pentru CSI, integrarea eurasiatică și relațiile cu compatrioții, L. Kalașnikov, șeful administrației președintelui Federației Ruse pentru relațiile interregionale și culturale cu țările străine, I, Maslov, comisarul pentru drepturile omului în Federaţia Rusă, doamna T. Moskalkova, președintele Asociației Juriștilor din Rusia, S. Stepașin, ministrul Guvernului de la Moscova și conducătorul Departamentului pentru Relații Economice Externe și Internaționale, S. Ceremin, directorul general al Agenției internaționale de nformații Russia Today, D. Kiselev, precum și reprezentanți ai organelor puterii executive federale și ai organizațiilor publice.

În cadrul discursului său, Mitropolitul Antonie a subliniat importanța cooperării dintre Biserică și stat în sfera apărării drepturilor compatrioților din străinătate și a intereselor acestora.

Participanții la întâlnire au analizat rezultatele activității Fundației din ultimii ani și au elaborat recomandări cu privire la direcțiile prioritare ale activităților pentru anul 2023.

Acțiune:
Pastorala la Nașterea Domnului a Preafericitului Patriarh al Moscovei și al Întregii Rusii KIRILL

06.01.2026

Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a prezidat ultima ședință din 2025 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse

26.12.2025

A avut loc ședința comună a Sfântului Sinod și a Consiliului Suprem Bisericesc

25.12.2025

Felicitare patriarhală adresată directoarei Departamentului de Informare și Presă al MAE al Federației Ruse, M.V. Zaharova, cu ocazia jubileului

24.12.2025

Felicitarea membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse adresată Sanctității Sale, Patriarhului Chiril, cu ocazia zilei de naștere

20.11.2025

La Lavra Sfintei Treimi din Serghiev Posad a avut loc o întrevedere a Sanctității Sale Patriarhul Chiril cu reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Macedonene

08.10.2025

Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a participat la ceremonia de închidere a celui de-al VIII-lea Congres al liderilor religiilor mondiale și tradiționale

18.09.2025

În cadrul Congresului de la Astana au avut loc întâlniri ale Sanctității Sale Patriarhul Chiril cu lideri religioși

18.09.2025

Felicitarea Preafericitului Patriarh Chiril adresată Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Georgiene cu prilejul zilei onomastice

02.08.2025

Întâlnirea Preafericitului Patriarh Chiril cu Președintele Republicii Democrate Populare Laos

30.07.2025

Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a prezidat o nouă ședință a Sfântului Sinod

24.07.2025

Felicitarea Preafericitului Patriarh Chiril adresată Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Bulgare cu ocazia aniversării intronizării

30.06.2025

Condoleanțele Preafericitului Patriarh Chiril către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Antiohia în legătură cu atentatul din Biserica Proorocului Ilie din Damasc

22.06.2025

Adresă de felicitare a membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse adresată Preafericitului Patriarh Chiril cu ocazia zilei onomastice

24.05.2025

Felicitarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe a Ierusalimului adresată Preafericitului Patriarh Chiril cu ocazia zilei protectorului ceresc

24.05.2025

Mitropolitul Antonie de Volokolamsk a vizitat Centrul IPPO și s-a întâlnit cu președintele acestuia

28.01.2026

Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a prezidat ultima ședință din 2025 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse

26.12.2025

A avut loc ședința comună a Sfântului Sinod și a Consiliului Suprem Bisericesc

25.12.2025

Ziua de naștere a mitropolitului Nifon de Filippopolis a fost marcată la Metocul Antiohian

08.12.2025

Mitropolitul Antonie de Volokolamsk a condus sărbătorirea hramului la Reprezentanța Bisericii Ortodoxe din America din Moscova

07.12.2025

Mitropolitul Volokolamskului Antonie s-a întâlnit cu un ierarh al Bisericii Ortodoxe Siriace

01.10.2025

Mitropolitul Antonie s-a întâlnit cu liderul național al poporului kurd

30.09.2025

Președintele DREB s-a întâlnit cu Întâistătătorul și membrii Sinodului Bisericii Asiriene a Răsăritului

28.09.2025

Președintele DREB a participat la o întâlnire intercreștină la Roma

15.09.2025

Președintele DREB l-a felicitat pe Papa Leon al XIV-lea cu prilejul împlinirii a 70 de ani

14.09.2025

Mitropolitul Antonie de Volokolamsk s-a întâlnit cu Papa Leon al XIV-lea

26.07.2025

Președintele DREB s-a întâlnit cu ambasadorul Rusiei la Vatican

26.07.2025

Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a prezidat o nouă ședință a Sfântului Sinod

24.07.2025

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a participat la recepția de Paști organizată de Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei

20.05.2025

Mitropolitul Antonie de Volokolamsk a oficiat Sfânta Liturghie în biserica Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina din Roma

27.04.2025

Feedback

Câmpurile marcate * trebuie completate obligatoriu

Trimite mesajul
Рус Укр Eng Deu Ελλ Fra Ita Бълг ქარ Срп Rom عرب