
al Patriarhiei Moscovei
Întâlnirea Mitropolitului Ilarion cu arhiepiscopul de Bari-Bitonto, Giuseppe Satriano



În data de 19 decembrie 2021, la mănăstirea ordinului Dominicanilor de pe lângă bazilica Sfântul Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni, președintele Departamentului pentru Relații Bisericești Externe al Patriarhiei Moscovei, Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, s-a întâlnit cu arhiepiscopul de Bari-Bitonto, monseniorul Giuseppe Satriano.
Președintele DRBE l-a felicitat pe monseniorul Satriano pentru numirea sa în scaunul episcopal de la Bari, exprimându-și speranța că nivelul înalt de cooperare cu Biserica Ortodoxă Rusă atins în timpul predecesorului său, monseniorul Francesco Cacucci, va fi menținut și în viitor. De asemenea, i-a prezentat interlocutorului istoria colaborării dintre Patriarhia Moscovei și arhiepiscopia de Bari-Bitonto, despre cinstirea deosebită de care se bucură Sfântul Nicolae în Biserica Rusă, despre pelerinajele anuale la Bari ale credincioșilor ortodocși din Rusia, Ucraina, Belarus, Republica Moldova, precum și din alte țări aflate sub jurisdicția canonică a Patriarhiei Moscovei. O atenție deosebită a fost acordată aducerii moaștelor Sfântului Nicolae la Moscova și Sankt Petersburg, în 2017.
La rândul său, monseniorul Satriano a mulțumit Înaltpreasfințitului Ilarion pentru posibilitatea întâlnirii, care a permis schițarea planurilor pentru continuarea lucrărilor comune.
Interlocutorii au discutat diverse aspecte ale cooperării dintre ortodocși și catolici, care prezintă interes reciproc.
La finalul întâlnirii, Mitropolitul Ilarion și monseniorul Giuseppe Satriano au făcut un schimb de daruri spre aducere aminte.
Serviciul de comunicare al DRBE
Patriarhul
Președintele Departamentului
27.04.2022
24.04.2022
18.03.2022
16.03.2022
10.03.2022
27.02.2022